Când gura bate dreptul

Recenta decizie a Curții Costituționale în privința Agenției Naționale de Integritate (ANI) a pornit o avalanșă de comentarii.

Ne-am obișnuit deja, în politica românească, ca afirmațiile să fie libere și mincinoase. Vorbăria goală care se prăvale din gurile neobosite ale unor politicieni îmbracă mai multe forme. Uneori, cea a cântatului după ureche, de către guriști care pretind că sunt muzicieni. Guriștii noștri de serviciu strecoară abil neadevăruri, lozinci, sofisme ieftine, invocarea ritoasă a „carierei" sau a imaginii țărișoarei în străinătate.

Trebuie să vă mărturisesc că, împotriva celor care spun că, în România, minciuna nu mai are leac, nu mă împac cu această stare de lucruri.

De aceea, voi încerca să redau, în cele ce urmează, câteva adevăruri în legătură cu ANI și cu decizia CCR.

Reacția mea e determinată de faptul că, într-o emisiune televizată, http://webtv.realitatea.net/emisiuni/realitatea-zilei-16-04-2010_105_210201
o doamnă a invocat calitatea de „avocat", în timp ce debita câteva aberații juridice.
Or eu încă mai cred că avocatura e o profesie onorabilă, mai mult, e o instituție într-un stat de drept. De aceea e nevoie să redăm celor interesați câteva adevăruri despre ANI și decizia CCR, pierdute între aberațiile juridice ale dnei avocat-politician:

- Ce spune dna „avocat": „Trebuie să se clarifice situația juridică a ANI. ANI nu poate fi instanță de judecată. Nu poate să facă parte din sistemul judiciar. ... ANI trebuie să facă parte din administrație."

- Ce spune Legea ANI nr. 144/2007, la art. 12, alin. 1, prevedere care nu a fost declarată neconstituțională: „Se înființează Agenția Națională de Integritate, autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică (...)". Așadar, natura administrativă și nu judiciară a ANI este stabilită într-un mod clar, neechivoc.

- Ce spune dna „avocat": „ANI nu avea citarea, omu se trezea că este trimis direct la instanță sau la parchet...ei nu sunt chemați în fața ANI să dea explicații."

- Ce spune Legea ANI nr. 144/2007, art. 5, alin. 8-9: „(...) După începerea verificării, persoana verificată are dreptul să fie înştiinţată despre declanşarea procedurii de verificare şi să ia cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, să fie asistată sau reprezentată de avocat şi să prezinte orice elemente justificative pe care le consideră necesare. Actele întocmite de inspectorii de integritate după începerea verificării fără ca persoana verificată să fie înştiinţată despre declanşarea procedurii de verificare sunt nule de drept." Așadar, dreptul persoanei verificate de a fi înștiințată este garantat, sub sancțiunea nulității tuturor actelor efectuate.

- Ce spune dna „avocat": „...prevederile citate (cele prevăzute de art. 5, alin. 8-9, reproduse mai sus) au fost declarate neconstituționale.

- În realitate, prevederile citate mai sus, referitoare la dreptul la apărare în cadrul procedurii administrative în fața ANI, au fost declarate neconstituționale fiindcă toată procedura de verificare a fost declarată neconstituțională, și nu puteau rămâne în vigoare garanții accesorii acestei proceduri, cum e cea privind dreptul la apărare. Pentru cunoștința dnei „avocat", asta se numește aplicarea principiului accesorium sequitur principale. În rest, a afirma că o garanție legată de dreptul la apărare este neconstituțională, când chiar dreptul la apărare este garantat de Constituție (art. 24), ține de o gândire „juridică" solidă

- Ce spune dna „avocat": suplinirea cadrului normativ al ANI, după decizia CCR, se poate face și prin Ordonanță de Urgență a Guvernului.

- În realitate, dat fiind că se referă la drepturi fundamentale garantate de Constituție (dreptul la viață privată, dreptul de proprietate, dreptul de a fi ales ș.a.), în acest domeniu nu se pot emite Ordonanțe de Urgență (art. 115, alin. 6 din Constituție).

- Ce spune doamna „avocat": „Averile nejustificate sunt cele obținute ilicit".

- Ce spune Legea ANI nr. 144/2007: Întreaga filozofie a legii pornește de la distincția dintre averea licită (partea „albă" a averii), averea ilicită (partea „neagră" a averii) și averea nejustificată (partea „gri" a averii). Problema nu e cea a averii ilicite. Ilicit înseamnă, după cum probabil cunoaște dna „avocat", ilegal, în cazul averii, dobândit cu încălcarea legii. Caracterul ilicit al averii poate fi stabilit numai printr-o hotărâre judecătorească. Dacă există o asemenea hotărâre, civilă sau penală, aceasta conduce la confiscarea bunurilor/părții din avere/averii declarate ilicite. Problema nu e aici, ci în cazul acelor averi în care nu se reușește dovedirea caracterului ilicit, și totuși există bănuiala că nu a fost dobândită legal, din cauza diferenței dintre veniturile persoanei și averea deținută de aceasta, diferență care nu poate fi justificată. Aceste averi, „gri", au fost denumite „nejustificate", pentru că nu pot fi justificate prin veniturile obținute de cei care le dețin. La confiscarea averii nejustificate face referire legea ANI, și nu la confiscarea celei declarate ilicite, pentru care nu era nevoie de ANI. De altfel, pe aceste premise s-a întemeiat Curtea Constituțională în Decizia nr. 321/2007, când a recunoscut că „pot exista și alte cazuri de confiscare, în afară de cel al bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni sau contravenții".