8/11/2008 - Crearea Companiei Energetice Naţionale - un exemplu liberal de eficienţă în domeniul energiei, servicii de calitate şi costuri mai mici la standarde europene
Guvernul liberal a anunţat astăzi crearea Companiei Energetice Naţionale. Avem nevoie în domeniul energetic de un jucător naţional puternic, stabil şi eficient. Astfel, creăm o companie mai eficientă şi mai profitabilă, de pe urma căreia vor beneficia românii. Siguranţa energetică şi protejarea mediului reprezintă una dintre cele 7 priorităţi ale PNL şi pentru perioada 2009-2012.
Fără o societate puternică suntem spectatori la proiectele energetice care ar trebui să includă România. Cele mai cunoscute sunt conducta Constanţa - Trieste şi Nabucco. România nu a avut până acum o companie capabilă să se angajeze în asemenea proiecte. Prin intermediul acestei companii, România va putea atrage mai multe investiţii şi îşi va consolida poziţia pe piaţa regională de energie. Noua entitate se va putea implica in proiecte investiţionale de anvergura la nivel naţional, regional si internaţional, precum şi în fuziuni şi achiziţii in tara si in regiune.
Această măsură este parte a programului liberal menit să aducă dezvoltare economică şi prosperitate. Economia României este puternică şi creşte într-un ritm fără precedent. Am reuşit această creştere economică pentru că am promovat economia de piaţă, libertăţile individuale şi competiţia. Astăzi, trebuie să acţionăm pentru a ne asigura că vom continua pe acest drum.
Constatăm cu îngrijorare cum Stânga se opune şi acestei măsuri importante pentru viitorul României. Ca de obicei, PSD este desprins de realităţile României. România are nevoie de o companie energetică naţională. De aceea, noi, liberalii vom continua să sprijinim această iniţiativă a Guvernului.
8 octombrie 2008 Tudor Chiuariu
Purtător de cuvânt PNL









