15/11/2008 - Băcăuanii vor o echipă tânără de parlamentari liberali (Ziarul de Bacău)
Gabriel Berca şi Tudor Chiuariu s-au întâlnit joi seară cu băcăuanii din zona de sud a oraşului. Cei doi liberali candidează în Colegiul 1 pentru fotoliul de senator, respectiv, deputat. Împreună cu primarul Romeo Stavarache, liberalii au ascultat problemele cetăţenilor, prezentându-le acestora realizările din ultima perioadă şi proiectele de viitor.
"Avem nevoie de 100 - 150 milioane de euro să schimbăm faţa oraşului. Anul acesta am adus în Bacău 7 milioane de euro şi am rezolvat problemele de la CET. Adăugăm înca 50 de milioane de euro, fonduri accesate de la Uniunea Europeană, bani ce vor trebui cheltuiţi până în 2010 pentru proiecte ca reabilitarea termică pe orizontală, înlocuirea instalaţiilor secundare ale CET Bacău şi pentru al doilea grup de cogenerare la CET Bacău", le-a spus primarul Stavarache celor prezenţi. El a recunoscut că aceste rezultate nu ar fi fost posibile fără sprijinul echipei de la Bucureşti. "Este foarte important ca primarul Romeo Stavarache să aibă pe cineva în Guvern pe care să se poată baza atunci când are nevoie de sprijin pentru Bacău", a spus Gabriel Berca, candidatul PNL în Colegiul 1 pentru Senat. Lobby pentru Bacău a făcut şi face în continuare şi Tudor Chiuariu, candidatul PNL în Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor. "Am venit să vă ascult şi să încercăm să găsim soluţii la problemele dumneavoastră. Dacă voi fi ales, în aceasta zonă va funcţiona permanent un cabinet de parlamentar pentru băcăuani", a precizat Chiuariu. De altfel, Tudor Chiuariu, consilier al primului ministru, este cel care a făcut lobby pentru ca furnizorul de agent termic, CET SA Bacău, să primească o nouă transă de bani pentru a achita datoriile la gaze. "Mă bucur să văd tineri cu iniţiativă. Cred că primul lucru pe care trebuie să-l facem la alegerile din noiembrie este să-i trimitem acasă pe cei de 50 - 60 de ani şi să promovăm tinerii cu iniţiativă", a sunat recomandarea unui cetăţean prezent la întâlnirea din cartierul Aviatorilor. Oamenii au apreciat cel mai mult faptul că Berca şi Chiuariu nu au lansat promisiuni deşarte aşa cum fac majoritatea contracandidaţilor în campania electorală. "Primarul Stavarache este atacat întotdeauna pe nedrept. Podul de la Şerbăneşti rămâne garanţie a realizărilor sale, la fel cum Spitalul Municipal este un punct de referinţă în activitatea sa. Ne-am bătut pentru şoseaua de centură şi vrem să ducem şi acest proiect la bun sfârşit. Toate aceste proiecte au nevoie de susţinere guvernamentală, pentru că bugetul local nu poate suporta cheltuieli atât de mari. Ambiţia noastră este să ducem Bacăul printre primele judeţe din ţară", a adăugat Berca.
Ramona Ionescu, Sâmbătă, 15 Noiembrie 2008









