Presă

17/11/2008 - O nouă rundă de întâlniri cu cetăţenii din Aviatori

Băcăuanii din zona de sud a oraşului, mai precis din cartierul Aviatori, au participat vineri seară la o nouă rundă de discuţii cu Tudor Chiuariu. Întâlnirea a avut loc la Şcoala nr. 15. Cetăţenii au fost comunicativi şi favorabili candidatului la postul de deputat pentru Colegiul 1 la Camera Deputaţilor.

Faţă de cei prezenţi, Chiuariu a explicat clar care este menirea unui viitor deputat. "Datoria unui viitor parlamentar este să pună la bagaj toate aceste probleme şi împreună cu autorităţile locale şi centrale să le soluţioneze. Un parlamentar este interfaţa dintre cetăţean şi institutiile statului", a declarat Tudor Chiuariu, candidat liberal la Camera Deputaţilor în Colegiul 1 din municipiul Bacău. Cetăţenii prezenţi au ridicat mai multe probleme şi au cerut sprijin în rezolvarea lor. Au profitat din plin de prezenţa candidatului, mai ales că au ştiut că acesta a fost ministrul Justiţiei şi că acum, în calitate de consilier al premierului Tăriceanu, a fost cel care împreună cu primarul Romeo Stavarache au facut lobby la Guvern să ajute CET Bacău să plătească factura la gaz. S-au dicutat probleme punctuale, precum izolarea termică şi reabilitarea blocurilor vechi, în tot oraşul fiind izolate 31 de blocuri, iar în Aviatori s-au reabilitat până acum două blocuri şi au demarat lucrările la altele, insuficienţa echipajelor de poliţie din zona, iar Tudor Chiuariu a promis că va vorbi cu şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean, problema şarpantelor şi a acoperişurilor vechi, reabilitarea spaţiilor verzi, identificarea de noi spaţii pentru crearea unor noi locuri de joacă, locuri de parcare insuficiente şi identificarea unor noi spaţii pentru parcări în zona Biroului de Paşapoarte, şoseaua de centura şi problema câinilor vagabonzi. 


Ziarul de Bacău, Luni, 17 Noiembrie 2008

 

 

Adaugă comentariul tău

Nume
Email
Comentariu

Alte articole

8/12/2008

Noii parlamentari de Bacău şi-au primit patalamalele

Noii senatori şi deputaţi de Bacău au primit ieri patalamalele. Judecătorul Silviu Anti, preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie numărul 4 Bacău, a deschis şedinţa de înmânare a ...
28/11/2008

Tudor Chiuariu - Pensiile vor creşte, vom avea grijă de pensionari

Problemele pensionarilor îl preocupă îndeaproape pe Tudor Chiuariu, candidat PNL la Camera Deputaţilor în Colegiul nr.1 din Bacău.
28/11/2008

Duminică, vom da o lecţie de democraţie

Tudor Chiuariu, candidat PNL în Colegiul 1: "Duminică, vom da o lecţie de democraţie şi vom împiedica întoarcerea baronilor locali la cârma Bacăului!" 
27/11/2008

Un parteneriat cu părinţii şi profesorii (Ziarul de Bacău)

Primaria Bacău a împărţit ieri aproximativ 234.700 de lei pentru premierea a peste 300 de excepţionali din învăţământul băcăuan - foşti olimpici au transmis mesaje video de la presti...

Când gura bate dreptul

Recenta decizie a Curții Costituționale în privința Agenției Naționale de Integritate (ANI) a pornit o avalanșă de comentarii. Ne-am obișnuit deja, în politica românească, ca afirmațiile să fie libere și mincinoase. Vorbăria goală care se prăvale din gurile neobosite ale unor ...

Adaugă-mă în reţeaua ta de prieteni

  • facebook
  • yahoo
  • mail
  • inpolitics
  • hi5
  • linkedin
  • twitter
  • youtube
  • universitate
  • flickr

Newsletter

Abonează-te la newsletter!
Îţi scriu săptămânal

email
Sunteţi de acord cu proiectul "Constituţia Libertăţii"