Chiuariu: ANI trebuie să-şi continue activitatea; vom găsi soluţia constituţională în Parlament
15 Aprilie 2010
MEDIAFAX: Fostul ministru PNL al Justiţiei Tudor Chiuairiu a declarat, joi seară, că liberalii susţin necesitatea ca ANI să continue să controleze şi să confişte averile nejustificate pentru ca mediul politic să fie mai curat, arătându-se convins că juriştii Parlamentului vor găsi o soluţie constituţională.
Tudor Chiuariu propune constituirea unui Grup de reflecție privind reforma Parlamentului
12 Aprilie 2010
Tudor Chiuariu a susținut o alocuțiune cu tema „Oportunitățile reformei Lisabona", în cadrul dezbaterii „Viitorul Uniunii Europene după Tratatul de la Lisabona: prioritățile României", organizată astăzi, 12 aprilie 2010, de Parlamentul României.
Noi ne-am spus opinia: Guvern de specialişti, cu independentul Klaus Johannis.
15 Octombrie 2009
„Este opţiunea noastră, este propunerea noastră pentru postul de prim-ministru. Este o propunere la care nici măcar adversarii ideii nu îndrăznesc să spună că nu sunt de acord, nici domnul Băsescu, nici Partidul Democrat nu au respins această idee, pentru că e o idee şi o persoană care are credibilitate şi are rezultate"
Citeste si asculta interviul acordat de Tudor Chiuariu:
http://www.rfi.ro/stiri/politica/Chiuariu-la-RFI-Un-Guvern-uniune-nationala-nu-idee-credibila.html
Citeste si asculta interviul acordat de Tudor Chiuariu:
http://www.rfi.ro/stiri/politica/Chiuariu-la-RFI-Un-Guvern-uniune-nationala-nu-idee-credibila.html
Când gura bate dreptul
Recenta decizie a Curții Costituționale în privința Agenției Naționale de Integritate (ANI) a pornit o avalanșă de comentarii. Ne-am obișnuit deja, în politica românească, ca afirmațiile să fie libere și mincinoase. Vorbăria goală care se prăvale din gurile neobosite ale unor ...









